Si ma uit la tine. Te urmez pana cand silueta ta isi pierde conturul in departare. Te privesc si imi dau seama ca regretul tau nu se face existent.
Si ai plecat. Si m-ai lasat inchisa in propria-mi temnita, iar eu nu te-am putut opri, astfel alegand ca fericirea ta sa fie mai presus decat a mea.
Si te-am lasat sa pleci. Si nu ti-am mai urmat pasii ca si alta data. Tu nu stiai dar mereu te-am urmat. Tu nu stiai, dar mereu am ascultat si de tine. Dar acum ai plecat, si privirea nu ti-ai mai intors-o, si doare,
Dar am promis ca nu voi plange, si nu o voi face. Am promis ca nu voi regreta captivitatea mea, pentru ca poate intr-o zi voi reusi sa ma eliberez. Si am promis ca nu te voi cauta, si ca imi voi urma destinul, chiar daca nu stiu unde duce.
Acum imi amintesc tot ce am trait candva. Tot ce am impartasit. Tu nu ai stiut. Dar nu ti-am spus niciodata cat te-am iubit. Si acum ai plecat.
Si lacrimile imi inunda ochii. Picioarele nu imi mai suporta greutatea, si reazez ca intr-un final ma prabusesc. Dar nu mai am putere sa ma ridic. Si stau pierduta uitand-ma in gol cu gandul la tot ce a trecut. Si stiu ca intr-o zi depresia ma va dobora. Si stiu ca rezistenta mea aici tine doar cat flacara unei lumanari in ploaie.
Dar nu mai vreau sa te intorci, caci ai plecat. Iar eu refuz sa te opresc din fericire.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu