Ploaie de octombrie.

Si ploua. Ploua peste aceeasi strada a copilariei mele, peste aceleasi trotuare mrdare de creta, lasand in urma amintirile manjite de culorile vi ale unei simple copilari.
O ploaie rece de Octombrie ma trezeste la realitate, imi reaminteste ca este din nou toamna, ca zilele lungi de vara s-au terminat, si ca va trebui sa mai astept inca un an pentru a mai privi din nou acea mare albastra.
Ploua. Si vantul imi tiuie in urechi. Padurea freamata. Plange o data cum marea adormirea ei.
Fosnetul frunzelor ma duce cu gandul la adormire.
La o adormire ciclica..repetata in fiecare toamna.
Norii plang durerea lui Octombrie. O durere sfasietoare precum cea a valurilor ce se sparg de stancile ascutite
Si ploua. Norii acopera luna misterioasa si miile de stele, acopera amintirea sunetului valurilor marii, si cea a imaginii soarelui ce saruta cerul atunci cand renaste din mare.
Si ploaia lui Octombrie aduce nostalgia, trezeste melancolia vremurilor trecute. Ploua peste gandul ca trecerea timpului este ireversibila, ca tot ce a fost nu va mai reveni.